Fa un pas!

Centrul Cultural Vedic

 

Un video impresionant care ne amintește că nu totul este ceea ce pare...


 

Fiecare fiinţă vie slujeşte pe cineva. Natura ei ereditară este de a servi, dar máyá , iluzia, face ca acele suflete care iși duc existența în această lume condiționată, să se angajeze în serviciul energiei iluzorii. Servim acest corp temporar, rudele corpului și tot ceea ce e legat de corpul nostru sau extensiile lui, casa în care locuim, pământul, averea pe care o stăpânim, societatea și țara în care trăim, fără sa știm că toate aceste servicii sunt acoperite de iluzie

 

Așa cum am mai spus, de mai multe ori, această lume materială este în sine o nălucire, ca şi mirajul din deşert. În deşert apa este doar o falsă percepţie, dar animalele banale cad în capcana ei şi cercetează după apă în deşert, unde nici o picătură de apă nu este. Dar din simplul fapt că în deşert nu există apă, omul nu poate trage concluzia că apa în sine nu există. Omul inteligent ştie că apa este reală: fară îndoială este în mări şi oceane, dar aceste mase mari de apă sunt departe de deşert. Din acest motiv omul trebuie să caute apa în aproprierea mărilor şi oceanelor, nu în deşert.

 

Cu toţii căutăm în viaţă adevărata fericire caracterizată prin viaţă veşnică, cunoaşterea eternă şi nelimitată şi fericire nesfârşită. Dar oamenii proşti, care nu cunosc sensul vieții, caută viaţa reală, adevărata fericire în iluzie. Acest corp material nu este etern și tot ceea ce este în legătură cu acest corp material se va sfârşi odată cu schimbarea corpului. Acest ciclu este numit “samsara”, și este dat de succesiunea repetată a naşterii, bătrâneții, bolii și morții.

 

Ați dori să găsiți o soluţie pentru problemele vieţii, dar nu ştiți unde să o căutați? Acest citat ne sugerează, că orice persoană care doreşte să scape de mizeria existenței sale, dată de naştere, bătrânețe, boală și moarte, trebuie să-și ia adăpost în Domnul Suprem.

 

( Explicaţia lui Srila Prabhupada pentru citatul 2.2.6 din Bhagvatam)

Cuvinte cheie : Prabhupada, Srila, corp, suflet, viata

Vizualizări: 75

Răspunde la Aceasta

© 2012   Created by Yuvaraja Dasa.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor