Fa un pas!

Centrul Cultural Vedic

Bhagavad-Gita recomandă metoda experienței pozitive pentru a renunța mai ușor la consumul de substanțe toxice. De ce? În BG.2.59 se face următoarea afirmație:

”Sufletul întrupat poate fi oprit de la plăcerile simțurilor, însă gustul pentru obiectele simțurilor rămâne.Dar, încetând astfel de angajamente prin experimentarea unui gust superior, el este ferm fixat în contiință.”




Există multe argumente ce pot fi aduse celor ce doresc să renunțe la consumul de substanțe toxice. Nu este un lucru greu de priceput pentru că orice om sănătos va înțelege că prin consumarea acestor substanțe va avea de suferit din punct de vedere fizic, mental și spiritual. De aceea vedele recomandă ca aceste substanțe să nu fie folosite, pentru că prin folosirea lor mintea noastră este sedată, simțurile sunt supra-stimulate și astfel fac imposibil avansul spiritual.

Când vorbim de substanțe toxice ne referim la orice substanță care nu este necesară menținerii organismului uman și are un efect stimulator sau depresiv asupra minții și corpului, cu posibilitatea de a da dependență. Sunt multe astfel de substanțe precum alcoolul, nicotina, cofeina, canabisul, heroina, LSD, ecstasy sau cocaina. Toate aceste substanțe produc stări de euforie artificială și au multe efecte secundare atât din punct de vedere material asupra corpului uman, cât și din punct de vedere spiritual. Desigur unele dintre aceste substanțe pot fi folosite în mod excepțional în scopuri medicale unde pot avea în ansamblu un efect benefic.

Desigur este foarte probabil ca într-un moment al vieții noastre fiecare să fi consumat într-o formă sau alta una din substanțele enumerate mai sus, fie că este vorba de un consum cu caracter ocazional, fie în cazul mai nefericit pentru unii este vorba de o dependență, adică de consum regulat. Consumul multora din aceste substanțe este din păcate un lucru comun în aproape toate nivelurile societății moderne. O suma impresionantă de bani este cheltuită anual în toate țările lumii pentru consumul de droguri legale precum berea, vinul, țigările sau cafeaua. Vorbim de o industrie de miliarde de euro, iar comerțul ilegal de droguri este cel puțin la fel de bine fundamentat.

Consumul de substanțe toxice este prezent în toate culturile lumii, din cele mai vechi timpuri. Face parte din existența lumii materiale și probabil așa va fi pentru multă vreme.

Noi dorim însă sa ne adresăm acelor persoane care prin exercițiul liberului arbitru doresc să aleagă un mod de viață mai curat, să fie cu adevărat liberi. Pentru aceste persoane, care înțeleg că trebuie să facă un pas spre libertate, Bhagavad-gita reprezintă adevăratul refugiu. Dorim să prezentăm o cale a experienței pozitive prin care cineva poate scapa de aceste vicii. Această cale presupune două componente. Pe de o parte ne îndeamnă la controlul minții și a simțurilor prin regularizare, dar și la angajarea simțurilor active într-un proces spiritual prin care putem căpăta un gust superior fără de care este imposibil să-ți reprimi simțurile.

Vizualizări: 1

Răspunde la Aceasta

© 2012   Created by Yuvaraja Dasa.   Oferit de .

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor